vineri, 24 martie 2017

Despre Biruinţa Mişcării Legionare

Şeful Mişcării Legionare. Şerban Suru:
 - Credinţa lui Mircea Eliade în Mişcarea Legionară, şi a ei biruinţă, rămâne valabilă şi în prezent pentru un legionar adevărat!

         Anchetele Bunei Vestiri
(Ziarul Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pag. 1 – 2)

"De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare?"

Răspunsul domnului Mircea Eliade se află după poză:


Mircea Eliade la tinereţe


    






























 Dl. Mircea Eliade, membru al Societăţii Scriitorilor Români, a binevoit să ne răspundă următoarele, la ancheta ziarului nostru “De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare”:

       - "Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofă civilă. Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limba romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din Sud-Estul Europei. Puterea de creaţie spirituală a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasă. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fără să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică ? Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere pe care ar cunoaşte-o istoria, supărat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de streini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei ? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată. Nu pot crede că neamul românesc a rezistat o mie de ani, cu arma în mână, ca să piară ca un laş, astăzi, îmbătat de vorbe şi alcool, imbecilizat de mizerie şi paralizat de trădare. Cine nu se îndoieşte de destinul neamului nostru nu se poate îndoi de biruinţa Mişcării Legionare. Cred în această biruinţă, pentru că, înainte de toate, cred în biruinţa duhului creştin. O mişcare izvorâtă şi alimentată de spiritualitatea creştină, o revoluţie spirituală care luptă, în primul rând, împotriva păcatului şi nevredniciei, nu este o mişcare politică. Ea este o revoluţie creştină. Cuvântul Mântuitorului a fost înţeles şi trăit în felurite chipuri, de către toate neamurile creştine, de-a lungul istoriei. Dar niciodată un neam întreg n-a trăit o revoluţie creştină cu toată fiinţa sa; niciodată cuvântul Mântuitorului n-a fost înţeles ca o revoluţie a forţelor sufleteşti împotriva păcatelor slăbiciunii cărnii; niciodată un neam întreg nu şi-a ales ca ideal de viaţă călugăria şi ca mireasă – moartea. Astăzi, lumea întreagă stă sub semnul revoluţiei. Dar, în timp ce alte popoare trăiesc această revoluţie în numele luptei de clasă şi al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul), ori al rasei (hitlerismul), Mişcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail şi va birui prin harul dumnezeiesc.
       De aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină. În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om – revoluţia legionară are drept ţintă supremă mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Capitanul.
       De aceea, sensul Mişcării Legionare se deosebeşte de tot ce s-a făcut până astăzi în istorie şi biruinţa legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuţilor neamului nostru, o Românie vrednică, demnă şi puternică – ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viaţă europeană. Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică – ci întotdeauna dintr-o revoluţie spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică. Aşa s-a născut omul nou al Creştinismului, al Renaşterii etc. – dintr-un desăvârşit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţă a duhului împotriva cărnii. Omul nou se naşte printr-o adevărată trăire şi fructificare a libertăţii. Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că: cred în libertate, în puterea sufletească împotriva determinismului biologic şi economic.
       Cei care vin în Legiune vin pentru că se simt liberi. Instinctele lor de conservare, laşităţile care zac în sufletul fiecăruia, frica – toate acestea sunt înfrânate. Legionarul nu mai e robul determinismului şi al instinctelor biologice. El ştie că “n-are nici un sens”, că “n-are nimic de câştigat” integrându-se în Legiune. Dimpotrivă, ştie că va fi lovit în “interesele” lui, că viaţa va fi mai grea, că poate va intra în temniţe sau poate va da piept chiar cu moartea. Toate “interesele” şi instinctele acestea, care “determină” viaţa fiecărui om, sunt înfrânate prin marele gest de libertate al aderării la Mişcarea Legionară. Se poate spune, fără urmă de paradox, că singurii oameni care cunosc şi trăiesc libertatea sunt astăzi, în România, legionarii.
       Cei care nu cunosc Legiunea, ca şi cei care luptă împotriva ei, continuă să vorbească despre “dictatură” şi se miră că tinerii intelectuali aderă cu atâta spontaneitate la o mişcare “fascistă”, în care “personalitatea” este strivită şi libertatea – suprimată. Am avut prilejul să mă ocup altădată de subita admiraţie a oamenilor noştri politici pentru “personalitate”, de teama lor că în România nu se vor mai putea ridica “personalităţile”. Îi întrebam atunci câte “personalităţi” a creat regimul libertăţii democratice. Unde sunt ? Care sunt ? Şi mai întrebam ce-au făcut politicienii noştri pentru oamenii cu adevărat “personalitate” care au ieşit la lumină prin munca, geniul sau talentul lor şi au fost osândiţi la o viaţă de mediocritate şi jertfă. Ce-au făcut politicienii noştri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga, un Aron Cotruş, un Camil Petrescu, un Perpessicius şi alţii ? Ce-au făcut politicienii pentru generaţia tânără de cărturari, artişti, tehnicieni şi gânditori ? Care este tânărul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic şi l-a pus la locul pe care-l merită, i-a dat putinţa să-şi fructifice inteligenţa sau talentul pentru binele obştesc ? Eu ştiu că au fost “descoperiţi” o sumă de afacerişti precoci, secretari “inteligenţi” şi lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor. Apologeţii aceştia de ultimă oră ai “personalităţii” sunt tot atât de ridicoli pe cât sunt de ipocriţi. Le aminteam cu alt prilej că, în cele mai disciplinate şi mai severe ordine călugăreşti catolice, s-au putut înălţa totuşi destule personalităţi.
       Un Thomas din Aquino nu seamănă cu un Francis din Assisi, un Bonaventura cu un Francois de Salle. Personalitatea creşte şi rodeşte pretutindeni şi, cu cât e mai severă disciplina, cu atât “personalitatea” se defineşte mai precis. Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasă a se-nţelege ponegritorii Legiunii. Disciplina creşte şi promovează personalităţile – pentru că orice act de ascultare poate fi un act de comandă asupra ta însuţi, asupra vieţii biologice, care încearcă să te menţină în evaziv, în comoditate, în căldicel. Disciplina te întăreşte pe tine, îţi făureşte personalitatea. De aceea, cavalerii medievali şi feudali au fost atât de liberi şi de dârji; pentru că juraseră credinţă (“Fides”, “Trust”, “Treve”) unui şef… Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că eu cred în dragoste. Dragostea singură preface bestia în om, înlocuind instinctele prin libertate. “Dillige et quod vis fac”, spunea Fericitul Augustin: “Iubeşte şi fă ce vrei !”. Cel care iubeşte cu adevărat e liber. Dar dragostea transfigurează pe om şi libertatea pe care şi-o dobândeşte insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face să sufere pe nimeni. Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt fraţi. Şi este atât de puternic valul de dragoste pe care îl duc pretutindeni cu ei legionarii încât, dacă n-ar fi decât el singur, şi tot ar trebui să nădăjduim în învierea neamului românesc, adică în biruinţa Mişcării Legionare. Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc."
[Ziarul Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, pp1 – 2]