marți, 8 aprilie 2014

Marţea neagră a Mişcării Legionare - legea antilegionara a trecut de Senat dar, nu este încă timpul pierdut!

       Şerban Suru: Legea antilegionară a trecut de Senat fiind aprobată de 87 de senatori din cei 87 prezenţi. Cu aplauze din partea unui grup.
       Cu numai o zi înainte de ultima şedinţă în plen a Senatului, mai precis ieri după amiază, chiar în plen, comisia juridică, care dăduse anterior un raport de respingere a legii antilegionare, s-a răzgândit şi, pe la orele 16, "pe genunchi", în grabă, făcând greşeli gramaticale, a dat raport de aprobare împotriva legionarismului dar cu "amendamente". Iar astăzi, fără ca vreun senator din cei peste 130, să poată avea timp să ştie în ce constă legea antilegionară, la orele 12,30, s-a votat în unanimitate. Din senat lipseau se pare membrii PNL(care ieşiseră cu doar cu 1 minut înainte din sală în urma unor neînţelegeri privind programul Senatului) şi cei ai PDL.
       Pentru noi, legionarii, este doar o bătălie pierdută dar nu şi un război. Lupta va continua, căci legea va trebui să ajungă şi în camera deputaţilor.
       Mai jos expunerile pe internet ale Comisiei Juridice din Senat cât şi raportul în sine cu anexe,  iar apoi un link la un clip cu votarea legii. În total 7 poze.
TLC!
Pentru informaţii suplimentare sunaţi la 0722.268.4570722.268.457.
link video: AICI